Cum am slabit 5 kilograme intr-o saptamana

60
163236

Dupa cum poate ca stiti deja, nu m-am numarat printre mamicile care, atunci cand sunt insarcinate, daca n-ar fi dupa burtica, nici n-ai sti ca asteapta un copil. La ambele sarcini m-am ingrasat intre 30 si 40 de kilograme. 🙂

 

diete-de-slabit

Asta a insemnat mai multa munca dupa nastere. Si in bucatarie, dar si in sala de sport. Am facut miscare, atat cat am putut, insa am apelat si la niste diete fulger care sa-mi dea un start motivant. Cu ajutorul lor, am dat repejor jos 5 kilograme intr-o saptamana.

Inainte sa le dezvalui, vreau sa specific clar: aceste diete se tin doar timp de 7 zile! Sunt bune pentru atunci cand iti doresti sa dai jos cateva kilograme rapid, iar apoi sa continui cu un stil de viata sanatos, cu un regim alimentar echilibrat si sa incepi sa faci miscare, astfel incat sa te mentii in forma.

Cum poti sa slabesti ~5 kilograme intr-o saptamana?

Cu multa ambitie! 🙂 Ma refer la ambitia de a nu te apropia de frigider. Un sfat ar fi sa nu-l umpli cu mici tentatii in perioada in care tii dieta si astfel vei sta departe de pofta de a rontai ceva bun, de a ciuguli si de a gusta pe ici, pe colo.

Supa de legume cu carne fiarta – fara sare, condimente si pielita

… si doar atat! Oricand iti este foame, mananci supa. Si ceai de anason, neindulcit. 🙂 Si multa apa, pentru hidratare. Astfel, ne dezintoxicam, slabim si luam nutrientii necesari din legumele fierte.

dieta-supa-legume

Iaurturi

… si doar atat! Inlocuim supa din versiunea precedenta cu tipurile de iaurturi care ne plac: chefir, sana, lapte batut, cu fructe sau seminte, toate cu pana la 5% grasime. De fiecare data cand ne este foame.

Da, poate pare chinuitor. Te anunt, de pe acum, ca este. Trebuie ca in aceasta perioada sa ai grija de tine, sa te odihnesti corespunzator, sa te hidratezi si sa nu fii intr-o perioada in care esti foarte solicitata cu munca. Sub nicio forma nu este indicat sa prelungesti aceste diete mai mult de 7 zile, la fel cum nu este indicat ca dupa cele 7 zile sa revii la vechiurile obiceiuri alimentare nesanatoase!

 

60 COMENTARII

  1. Bună, am născut acum două luni și încă mă zbat să dau jos ce am pus… aș vrea să încerc dieta propusă de tine…. dar nu am înțeles un lucru. Trebuie să mâncăm pentru o săptămână doar supă sau doar iaurt? Sau ambele, mâncând o zi una și o zi alta?

  2. Am nascut acum 3 si 6 luni si ma chinui sa dau jos cam 20 kg am fc si sport si dieta si tot nu reusesc sa dau jos cum sa mai fc sunt foarte desperata…

  3. Voi incerca Si eu dieta aceasta ! Am de dat jos 5 kg , dupa prima sarcina Miam revenit usor dar dupa a 2-a mai greu ! La treaba fetelor 🙂

  4. Buna, pe 29 feb am nascut sunt doua luni si deatunci si vreau sa dau jos cele 10 kg cu care am ramas dupa sarcina :((((( insa alaptez si nu stiu ce dieta sa tin sa nu o afecteze pe cea mica !!?

    • Romina, mai asteapta cu dieta macar pana o diversifici pe cea mica pentru ca exista riscul sa ramai fara lapte :(( Dupa aia, poti tine dieta Rina. Sunt grupuri pe facebook. E faina dieta ca nu te infometezi, trebuie doar sa respecti cateva reguli simple 😉 Si eu dupa sarcina ramasesem cu 10 kg in plus. Pana a facut bebe 6 luni am scapat de 4 kg, iar acum, dupa 1 an mai am de dat jos 3 kg. Nu am tinut dieta si nici sport nu am facut..e mai bine sa slabesti treptat pentru ca asa eviti efectul yo yo..

    • Nu se recomanda diete in timpul alaptarii. Miscare si exercitii poti sa faci,dar dietele nu sunt recomandate 🙂

    • Alegi una din ele fie supa fie iaurtul! Care iti place mai mult! Hai ca răspund eu pentru Nico!
      Sfatul meu ptr ea e sa interacționeze cu cei care scriu aici! Altfel e pacat!

    • Bună, Viv, Oana :). Am răspuns și mai jos: aici sunt două diete, aveți de ales între cea cu supiță și cea cu iaurt! După preferințe! Succes!

      • si cum reusesti sa dai jos restul (adica mai mult de 5 kg)??? ne spui de trucurile tale?..:) de ex daca ai 80 de kg si vrei sa ajungi la 50; incepi cu dieta pentru slabit 5 kg..si continui cu…

      • Nicoleta- dar daca se înlocuieste iaurtul cu cootage cheese – adica brînza de vaci ( degresata ) grasime 4,3 % ? brînza amestecata cu fructe , seminte,nuci e ok ?

      • Eu am 13 ani si vreu sa slabesc 10kg. Am 1.70 inaltime si 68 kg. Cred ca o sa incerc dieta aceasta pt 2 saptamani. Este in regula_

        • Andra, ești cam micuță pentru o astfel de cură de slăbire! 🙂 Trebuie să-ți spun că NU terbuie să te îngrijorezi, NU trebuie să arăți ca în revistă (fie vorba-ntre noi, nici cele de prin reviste nu arată ca… în reviste) ci să mănânci cât mai sănătos. Să fii activă și să te ferești de cure de slăbire drastice. Ești în plină creștere, vei vedea că un stil de viață sănătos se va vedea, în timp, pe corpul tău! Te pup, ai grijă de tine!

  5. Salut, am nascut acum 1 an si 2 luni si inca ma zbat sa mai dau jos vreo 10 kg…dar ii foarte greu nu prea reusesc.

  6. Bună nici eu nu am ănţeles un lucru…mănănci ši supă ši iaurduri ăn aceiaş zi…sau o zi supă şi a doua zi iaurduri….şi ce zarzavaturi folosim la supă .

    • Este bine ca până termini alăptatul să optezi pentru un regim mai variat, care să nu afecteze copilul. 🙂 Aceasta este o dietă hipocalorică, mă tem că nu e chiar indicată în cazul acesta. 🙂 Fă mișcare și mănâncă sănătos, natural, astfel încât să împaci și capra și varza: slăbești, te simți mai bine, nu afectezi calitatea laptelui. 🙂 Spor!

  7. Bună Nicoleta, poate scrii un articol și despre ce ai făcut ca abdomenul sa arate ca înainte de sarcina, eu am născut gemene acum 8luni jumătate și burta e singura problema și surplusul de piele de pe ea.

  8. Am nascut acum 5 luni si am dat 30 de kg. Mai am 10 kg și scap. Voi încerca si asta ca de vreo luna nu mai dau nici 100 de grame jos

  9. Buna Nicoleta sant de-acord cu stilul de viața sănătos pentru copii. Dar asta tu mu o poti face toată viața . Gândește-te ca copiii tai după 18 ani vor pleca de acasa sa- si facă un viitor si vor avea diferite anturaje si vor mânca produse si mâncăruri mai puțin sănătoase nu te-ai gândit ca osa le facă mai rău pentru ca nu sant obișnuiți ? In viața e bine sa încerci din toate câte puțin iar toate produsele BIO sant mult mai scumpe si nu toți ne permitem.

    • Bună, Bogdan. În ideea că încerc să îi învăț de mici să mănânce sănătos, ei vor căpăta un stil de viață sănătos și un regim echilibrat în mod natural. Învățându-i de mici așa, atunci când vor crește vor mânca la fel pentru că… așa vor fi fost obișnuiți! 🙂 Sigur că mai facem excepții, ne mai satisfacem poftele culinare, însă toate cu măsură!

      • Bravo. Nu inteleg mentalitatea oamenilor. A creste copilul sanatos e datoria fiecarui parinte, pacat ca nu toate mamele nu pot realiza asta

    • Eu am 12 ani …1.41 înălțime si 41 de kg. AS VREA SA SLABESC SI SA AJUNG MACAR LA 36-38…POT FOLOSI ACEASTA DIETA?!STIU CA SUNT PREA MICA DAR AS VREA SA SCAP MACAR DE BURTA…

  10. hello nicoleta mai posteaza idei de slabit ce sa mancam ce cantitati pt cei lipsiti de curaj .bdw imi place pagina ta tineo tot asa.bafta

  11. Nicoleta….cum pot da jos burta? nu am nascut niciodata , mi s-a instalat menopauza timpurie si de cînd mi s-a oprit ciclul am pus ceva kg.in jurul taliei,umerii-bratele-picioarele sunt ok „normale” nu sunt groase si nici celulita nu am dar nu mai reusesc cu burta asta..ce sa fac? it is hope for me ori trebuie sa fac pasul cel drastic – liposuctie ? as fi super-mega fericita daca mi-ai raspunde..tu dar si alte doamne care se confrunta cu aceeasi problema – MULTUMESC !

    • Buna Laura, incearca cu o centura de neopren . Eu o folosesc de 2 – 3 luni , si chiar are efect. Si ceai de soc, ghimbir, urzica.
      CENTRURA PENTRU SLABIT DIN NEOPREN
      Centura din neopren exercita o presiune constanta asupra abdomenului actionand in timp ce va miscati, realizand un masaj continuu atat timp cat e purtata. Va ajuta sa eliminati apa in exces si dizolva grasimile atat prin presiune cat si prin efect termic. Sustine regiunea lombara si subtiaza talia.
      Bafta

  12. apropo de kangoo jumpsurile pe care leai folosit mi le poti trimite la pachet miar fi foarte nacesare si utile te rog astept raspuns te pup si imi placi foarte mult

  13. Buna,

    Am slabit 5 kg pe saptamana cu ciorba de perisoare.Se prepara traditional(fara orez),doar ca, perisoarele le-am facut din pulpa de porc fara pic de grasime.

  14. Este destul de grea dieta ta dar da-mi voie sa iti spun „Felicitari!” pentru ca esti o mamica de dat ca exemplu!Forta de a slabi este de laudat!

LASA UN MESAJ